sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Mirosul lumii

   Bine ați revenit pe blogul meu, internauți curioși! Astăzi am pregătit pentru voi ceva cu totul inedit și mult mai oriental! Mă refer la bestsellerul Mirosul lumii, în care autoarea, Radhika Jha, își relatează viața sub semnătura protagonistei Leela. Tânăra adolescentă, care trăia în condiții dificile în India cu frații săi, este trimisă de mama sa la Paris, să locuiască alături de unchiul său și de soția acestuia. Ceea ce o face pe fată să reziste nu este neapărat splendoarea locurilor, ci mirosul...mirosul baghetelor proaspete, al parfumurilor scumpe și, culmea, al aerului închis de la metrou: ”M-am uitat la mâncare. Miresmele pe care le răspândea îmi erau deopotrivă familiare și nefamiliare, aromele cunoscute și cele necunoscute se împleteau cu atâta viclenie încât nu le puteai distinge pe unele de celelalte. Mirosurile îmi pătrundeau simțurile și mă amețeau.” 
   Ceea ce mi s-a părut din nou uluitor este faptul că Radhika Jha adoptă metoda balzaciană, și anume tehnica detaliului exterior, specifică romanului realist: ”Apoi am mers mai departe pe lângă clădirile semețe, zugrăvite în combinații imposibile de culori. Între ele, pământul era neted și bătătorit. Drumul se sfârșea în fața unei porți late. Am intrat și ne-am oprit în fața unui ansamblu de clădiri vopsite în cafeniu, roșu și mov. M-a încercat o senzație de slăbiciune când am înțeles că acela era noul meu cămin.”
  Leela, provenită din țara mâncărurilor și a mirodeniilor, simte că parfumul ei face notă discordantă cu aromele din orașul iubirii, așa că devine invizibilă, precum restul. Fiind alungată din casa familiei adoptive, aceasta își reface identitatea, devenind Lily, o prezență mult mai impunătoare care reușește să descopere lumea și mirosul său.
   Deci, trageți aer în piept și simțiți mirosul acestei cărți, 429 de pagini pline de exotism! Sper ca lectura aromată să nu vi se pară prea condimentată cu descrieri, căci și ele își au rostul, și să nu vă lase un gust amar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu