Inspectând primii fulgi de nea...

   E seară. E feerie de iarnă. În sfârșit a venit! E vreme de stat în casă cu o carte bună pe genunchi și cu o cană de ceai aburind în mână. Ce poate fi mai încântător decât dansul fulgilor de nea ce se aștern alene pe nemărginita țărână înghețată?! Regăsesc amănunte din copilărie în mirosul cozonacilor pe care mama i-a pregătit pentru Crăciun și retrăiesc bucuria infantilă la contacul cu portocalele oranj care se uscau în geamul bunicii…

   Vreau să vă urez și eu să vă bucurați de sărbători fermecate, pline de beatitudine și de cumpătare! Crăciun luminat și un An Nou pe care numai în cărți ni-l putem închipui!

   Acum vin cu un mic extras dintr-o publicație pe care aș reciti-o la nesfârșit: “Îmi place să-mi închipui, mergând pe anumite drumuri, că le-am însemnat, le-am semănat cu coji de portocale, ca să nu le uit.”- Cella Serghi, Această dulce povară, tinerețea. Și ce ar merge lângă un minunat roman? O melodie relaxantă care ne bucură auzul: https://www.youtube.com/watch?v=QXpXTmxUhrA .

Jurnalul Annei Frank

    Salutare din nou! Astăzi vin cu o mare provocare pentru voi, „sfâșietorii de cărți”! Încep seria publicațiilor care mi-au marcat existența cu „Jurnalul Annei Frank”, în care autoarea, la vârsta fragedă de numai 13 ani, își  povestește viața sa ascunsă, trăită într-o „anexă” din firma tatălui său, Otto. De ce ascunsă? Pentru că erau o familie de evrei care se temeau de Hitler și, mai ales, de cunoscutele sale lagăre ale terorii.

    Ca oricare adolescentă, Anne avea capricii, se certa des cu mama ei, fiind geloasă pe sora sa, Margot Frank, deoarece considera că aceasta se bucură de toată iubirea parentală. Ea se lamentează deoarece nu mai putea îndura agitația din jurul său, teama care o cuprindea și gândul că nu va putea părăsi ascunzătoarea. Când li se mai alătură o familie, lucrurile încep să meargă pe un făgaș normal; datorită prezenței lui Peter, succesorul familiei Van Pels, fata uită de problemele cotidiene, ba chiar se îndrăgostește pentru prima oară.

    Consider că Anne Frank este o persoană extrem de inteligentă, remarcându-se în discuțiile celor maturi pe care îi credea „nătângi”. Credeți-mă, trebuie să citiți această carte plină de emoții, care sigur vă va duce de la agonie la extaz, dar și viceversa. Autoarea ne dă tuturor câte o lecție de viață și ne îndrumă să nu renunțăm niciodată, precum o face și pentru Peter, spunându-i astfel: „ce poți face atunci când treci chiar tu prin nenorociri? Ești pierdut. Eu cred că, dimpotrivă, în orice necaz este și o urmă de frumos. Dacă ai ochi pentru ea, descoperi din ce în ce mai multă bucurie și-ți regăsești echilibrul. Iar cine-i fericit îi va face și pe alții fericiți. Cine are curaj și încredere nu se va lăsa pradă nenorocirii.”

    Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

    Acum v-am convins să citiți această carte? Încercați, veți fi cu totul schimbați în urma lecturii! P.S.: Îmi rezerv toate drepturile de a sți dacă v-a plăcut recomandarea de astăzi!

Fundament

De ce nu mai citim?

   Noi, oamenii, suntem o specie foarte sinuoasă, întrucât ne dorim cu orice preţ un bun, iar când îl dobândim, chiar şi prin trudă, prin muncă istovitoare, nu ştim să-l apreciem şi ne plictisim. Cărui fapt i se datorează subita noastră lipsă de prudenţă, încărcătura noastră de indolenţă? E trist că nu ştim să apreciem lucrurile mărunte, adevăratele valori, CĂRŢILE.O să mai adresez o întrebare: De ce avem întipărită această imagine pe creier? >>CITIŢI!<< Cititul reprezintă artă şi, oricât de netalentaţi pretindem că suntem, prin lectură putem crea, folosindu-ne de cea mai preţioasă ,,resursă"- imaginaţia. 
   Sunt câţiva factori care influenţează cititul: motivaţia, gravitatea pentru anumite file, atenţia, într-un cuvânt: DOLEANŢA. 

Închei această ,,pledoarie" prin aducerea la cunoştinţa voastră motivele înfiinţării blogului: 

• dorinţa de vă arăta că încă ,,e la modă" să staţi cu o pereche de ochelari pe nas şi cu o carte bună în mână;
• setea de a împărtăşi lumii propriile păreri despre diverse titluri şi anumiţi autori;
• dependenţa de a scrie şi de a avea ,,cititori".

   Până data viitoare, citiţi, că nu vă doare!