vineri, 8 ianuarie 2016

Insula doctorului Moreau

   Spre apărarea mea, această pauză a fost din cauză că iar ”a venit primăvara” și v-am spus că pe mine mă inspiră fulgii și frigul!... Știți ce mă mai fascinează? Aceste minunate picturi semnate de Ileana Seralio, pe care nu demult am descoperit-o. Acest tablou întruchipează peisajul de afară, pământul înghețat, presărat prin părți cu nea palidă, bătrână, senilă...



   Pe lângă acestea, recomandarea mea în materie de cărți este Insula doctorului Moreau, scrisă de H. G. Wells, după care s-a făcut și celebrul film din 1996. Este un roman care îl are în planul principal pe Edward Prendick, un gentleman din clasa superioară. Un bărbat numit Mongomery îl aduce pe protagonist pe o insulă fără nume și îl prezintă doctorului Moreau, o prezență rece și sigură pe sine, care conducea cercetările de pe insulă.
   Edward devine curios și dorește să cunoască modul de cercetare folosită și își amintește că a citit într-un ziar un articol care îl compromitea pe doctor, spunându-se că făcea experimente groaznice în domeniul vivisecției. Urmează o serie de momente pline de tensiune, atât pentru personaj, cât și pentru cititori, la aflarea vestei că Prendick este o posibilă victimă a odioaselor teste făcute de Moreau, decizând să plece în junglă.
   Povestea tânărului mi-a dat fiori pentru că, deși a reușit să părăsească insula, amintirile l-au urmărit tot restul vieții, forțându-l să se izoleze de oameni.
   Sper că v-a impresionat și această carte și că v-am făcut să o citiți! Vă doresc multe litere și miros de pagini noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu